Privirea imi era atintita in pamant,parca incercand sa sape in el pentru a ma ascunde acolo.Parul imi era cazut pe fata,acopedins-o,ajutandu-ma sa nu observe cat de rusinata eram.
Intr-un moment de nebunie am decis ca ar fi bine sa ma uit la persoana de langa mine.Era cam in aceeasi stare ca si mie,sufocat de liniste,numai ca privirea ii era mai trista ca acum cinci minute.
Imi iau privirea de la batranul de langa mine si mi-o indrept in fata,fara sa o mai atintesc in pamant.
Fara nici un obstacol in jur,se putea vedea perfect cerul.Era calm si luminos,de un albastru curat,pur.Mi-a adus aminte de mare si de cat de linistita ma simt in elementul meu.Cativa nori albi,pufosi isi faceau loc pe cer,nefacand altceva decat sa ii dea un farmec si mai frumos.Am inchis ochii si am inceput sa inspir puternic.Ador primavara.Este anotimpul in care culorile mele preferate se unesc.Albastru si verde.
I-am deschis din nou,fara sa incetez sa ma uit la cer.Puteam sa simt zambetul ce mi se formase deja pe fata.
-Stii..,vocea lui a intrerupt linistea,imi este frica de moarte.Tristetea din voce i s-a accentuat.
-Mie nu.Am raspuns fara sa gandesc.
A ridicat o spranceana,asteptand sa imi explic raspunsul.
-Daca ar fi,am spus incepand sa merg in fata lui si intinzandu-mi mainile ca si cum as incerca sa imit o pasare,sa ajung intr-o culoare atat de frumoasa,nu m-ar deranja.Zambetul mi s-a accentuat in timp ce ‘zburam’spre cer.
L-am putut vedea cum imi zambeste melancolic inapoi.
-As vrea sa gandesc si eu asa.
-Nu este greu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu